Ce nu te omoară te face mai puternic? Adevărat sau Fals?

20.02.2024

- o perspectivă personală despre dificultăți și abordarea lor -

Fals!

Mediul în care îmi desfășor activitatea trece adesea prin schimbări rapide și impredictibile. Astfel că în fața dificultăților și a situațiilor de tip "misiune imposibilă" mi-am zis de tare multe ori (atât cu mândrie cât și cu aroganță) că dacă trec peste acel lucru voi sărbători și voi considera că pot face orice. În realitate după ce greul a trecut rareori am sărbătorit și nici invincibilă nu mă prea simțeam.

Paleta mea de emoții din momentele dificile a cuprins multe culori de la frustrare, mâhnire, dezamăgire, enervare, vigilență și până la acceptare, interes și optimism că pot ieși pe partea cealaltă.

În tot amalgamul cel mai tentant și mai ușor a fost să fac fix ce nu e benefic: auto-compătimire, deplângerea situației, căutarea de vinovați și întreținerea unei stări de plictis și renunțare, pentru că "oricum nu contează/oricum nu contez".

Nu crede ce îți zice mintea că mintea te minte, e una din recomandările primite de la terapeuți. În traducerea mea acesta e un îndemn în a observa ce e evident, ce e demonstrabil precum și ce e în controlul propriu. Și uite așa am ajuns la o alta vorbă aceea că atunci când nu pot controla evenimentele pot să îmi controlez propria atitudinea față de acele evenimente.

Având la bază o gândire pragmatică și sceptică am căutat mereu dovezi înainte să trec la fapte, totuși realitatea mi-a demonstrat ca pentru mine a face ceva, orice, în direcția propriului bine e mult mai folositor decât a nu face nimic pentru că nu ai garanția rezultatului magnific.

Când în urma unei activități sportive intense ne alegem cu febră musculară, e deoarece au loc rupturi microscopice la nivelul mușchilor, ca urmare a intensității efortului depus. În urma acestui proces, dacă efortul continuă mușchii se refac și devin mai tonifiați.

Tot astfel odată ce suntem în situații pentru care resursele deținute nu ne mai servesc dacă depunem efort în a dobândi resurse noi (abilități, cunoștințe, conexiuni etc) putem identifica o nouă modalitate de a traversa aceste situații care face ca per total să crească experiența pe care o deținem.

Așadar ce nu te omoară, te face mai puternic! q.e.d.

Adevarat!

Să devin mai puternică ca urmare a dificultăților prin care trec, pentru mine a devenit un sinonim cu reziliența. În urmă cu aproape 2 ani exploram reziliența de pe pozitie de rezistență și anduranță și descopeream un potențial pe care nu neaparat îl explorasem în adevăratul sens.

În ultima săptămână am pendulat între dificultățile celor care au apelat la mine pentru susținere și propriile mele dificultăți. Astfel am adoptat în mod conștient o gândire orientată spre reziliență și am revizitat un articol și un exercițiu de evaluare a acestei abilități - https://humanco.ro/articole/cum-evaluam-rezilienta/ și https://www.everydayhealth.com/wellness/resilience/get-your-resilience-score/

Zic scorul actual: 78 (în 2022 am avut intre 60-70, nu mai știu exact). Ce schimbări am făcut în acest timp:

  • stau mai bine la capitolul acceptare (fără ca aceasta să însemne resemnare);

  • am adus din zona de hobby și relaxare doua resurse personale pe care fără să realizez le pusesem în cutie: optmismul și umorul;

  • mi-am permis să accept și să primesc susținere fără sa mă simt datoare sau vinovată că nu mă descurc singură și fără să pasez problema mea altora pentru a o rezolva;

  • am continuat să acționez în direcția profesională și personală care îmi aduce sens și împlinire.

Dacă ai ajuns să citești până aici, pun sinceritate până la capăt – ce mi-a dat de gândit în urma exercițiului (chiar dacă nu îl iau în valoare absolută, pt ca am stabilit deja că sunt mai degrabă sceptică)

a fost nu atât scorul in cifre cât interpretarea:"You assessed yourself as being Moderately Resilient. Based on your score, you are Highly Resilient."

Tu cum trăiești evenimentele din viața ta?

Cum cultivi reziliența într-o lume impredictibilă și în situații cu emoții puternice?

Cum te percepi tu și cum te percep alții în momente critice?

Ce resurse ții în cutie?


Creați un site gratuit!