Cum a fost la atelierele Fă pace din iunie 2023

29.06.2023

Seria de ateliere a fost creeata purtând amprenta personală și cu intentia de a oferi sprijin celor care caută răspunsuri și își doresc să evolueze.

Au fost 3 întâlniri on line cu grupuri de câte 6 participanți. Am avut parte de un mediu plăcut, de oameni curioși, iar faptul ca grupul a fost mic a creat intimitatea și confortul pentru a avea conversații autentice. Am reușit să ne conectăm dincolo de ecrane, de mediul online și de distanțele geografice.

Fiecare din cele 3 întâlniri a fost lansată cu o provocare

  • să găsim timp pentru a ne înscrie la un atelier despre a face pace cu timpul;

  • să găsim motivație pentru a ne înscrie la un atelier despre a face pace cu sensul;

  • să ne aducem pe noi înșine la un atelier despre a face pace cu propria persoană.

Am poziționat timpul ca pe un limbaj al iubirii, sensul ca pe o intersecție, iar relația cu propria persoană ca pe o oglindă a relațiilor cu alții. Spațiul creeat a oferit fiecaruia timp pentru reflecție și focus la nivelul de profunzime pe care l-a dorit. Au fost conștientizări, confirmări, confuzie, schimbări de perspectivă precum și momente de a-ha, de frustrare și de sinceritate.

Am luat de la participanți multă deschidere, zâmbete, conectare, iar la final am rămas cu o noua semnificație pentru vorba din popor "să dai în mintea copiilor".

Atelierele au fost facilitate folosind metodologia Points of You și The Coaching Game. Lumea POY continuă să mă fascineze întru-cât oferă înțelesuri infinite. Mă bucur de fiecare ocazie în care pot crea, împartăși și simți magia, prin intermediul sesiunilor de coaching, al atelierelor de dezvoltare sau al workshopului Hello Points of You.

Creați un site gratuit!